Originea preferenţială este atribuită mărfurilor din diverse ţări care respectă anumite criterii de origine. În scopul obţinerii originii preferenţiale, în general regulile prevăd ca mărfurile să fie obţinute în întregime sau să fie supuse unor prelucrări sau transformări specifice.

Originea preferenţială conferă anumite beneficii tarifare (taxe reduse sau zero) pentru mărfurile comercializate între ţări care au un astfel de acord între ele, sau atunci când o ţară acordă unilateral astfel de beneficii.

Pentru a obţine origine preferenţială mărfurile dintr-o ţară trebuie să respecte condiţiile specifice prevăzute de protocolul de origine al acordului încheiat de Uniunea Europeană cu ţara în cauză sau regulile de origine ale acordurilor autonome care prevăd tratamentul tarifar acordat unilateral de Uniune.

Asta înseamnă că mărfurile fie (1) sunt fabricate din materii prime care au fost produse sau obţinute în ţara beneficiara fie (2) au suferit o anumită prelucrare sau transformare în ţara beneficiară. Astfel de mărfuri sunt considerate “ORIGINARE”.

În toate acordurile există o listă de prelucrări sau transformări ce trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru a obţine statutul de produs originar. Aceste reguli sunt deseori numite “reguli de listă”. Ele stabilesc prelucrarea sau transformarea minimă ce trebuie aplicată materialelor neoriginare astfel încât produsul rezultat să obţină statutul de produs originar. Prelucrări sau transformări care le depăşesc pe cele prevăzute în listă pot fi efectuate şi nu afectează statutul de produs originar deja obţinut.

Structura listei cu prelucrări sau transformări ce trebuie aplicate materialelor neoriginare se bazează pe structura Sistemului Armonizat. Deci pentru a putea stabili ce prelucrări sau transformări sunt necesare pentru un produs anume este necesar să se cunoască clasificarea tarifară a acestuia.