Prin prezenta vă informăm că, începând cu data de 15 august, Direcția Generală TAXUD va implementa Faza 2 a sistemului PoUS (Dovada Statutului Unional).
Această etapă presupune extinderea functionalităților existente în sistemul PoUS, prin includerea manifestului vamal al mărfurilor (Customs Goods Manifest – CGM), ca document electronic standard pentru dovedirea statului vamal de mărfuri unionale, în special pentru pentru transporturile complexe, în aplicarea art.199 și 206 din Regulamentul de punere în aplicare nr.2447/2015. Documentul CGM va completa utilizarea documentelor T2L/T2LF implementate în Faza1 a sistemului PoUS. Această fază va facilita solicitarea și verificarea dovezilor de statut unional pentru transporturi maritime/fluviale.
Vă reamintim că sistemul PoUS este un sistem electronic, conceput pentru a demonstra statutul unional al mărfurilor, adică acestea se află în liberă circulație în cadrul UE, oferind o abordare mai simplificată și mai sigură. Acest lucru este necesar atunci când se deplasează mărfuri între două porturi sau când mărfurile au fost scoase din UE și se reintroduc.
Operatorii economici implicați în transportul mărfurilor unionale vor putea să utilizeze și CGM (manifestul vamal al mărfurilor) pentru a demonstra statutul unional al mărfurilor transportate. Începând cu data de 15 august, manifestul companiei de tranport maritim pe suport de hartie nu va mai fi acceptat ca dovadă a statutului unional, fiind înlocuit cu varianta electronică, transmisă exclusiv prin sistemul PoUS.
Sistemul PoUS (Dovada Statutului Unional) se poate accesa prin intermediul platformei Uniunii Europene (UE), link-ul este: https://customs.ec.europa.eu/gtp.
Dacă sunt eventuale neclarități legate statutul vamal al mărfurilor acestea vor fi comunicate Serviciului Statut Vamal și Tranzit la adresa de e-mail tranzitcentraloffice@customs.ro, iar pentru neclarități sau probleme tehnice legate de sistemul PoUS acestea vor fi comunicate Serviciului Help Desk la adresa de e-mail poushelpdesk@customs.ro.