14.03.2012
Inspectorii vamali au descoperit peste 1 000 pachete de ţigări în pereţii unui vagon restaurant
În data de 13 martie 2012, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Dorneşti, în colaborare cu poliţiştii de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Vicşani, au descoperit 1 040 pachete de ţigări ascunse în pereţii vagonului restaurant al trenului internaţional 383. Autoritatea vamală a reţinut în vederea confiscării ţigările şi a sancţionat însoţitorul de vagon cu amendă contravenţională în valoare de 5 000 lei.