22.11.2023

Jucării în valoare de 63.000 lei descoperite de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud

În data de 21 noiembrie 2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de    Frontieră Constanța Sud - Direcția Regională Vamală București, au descoperit într-un container sosit din China, având ca destinație o societate comercială cu sediul în Chișinău - Republica Moldova, 166 seturi jocuri de construcție inscripționate „LEGO” și 84 bucăți mașinuțe inscripționate „MERCEDES” și „JEEP”, bunuri susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală pentru marcile menționate.

Bunurile au fost reținute iar valoarea acestora, în situația în care ar fi fost comercializate pe piață la preț de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 63.000 lei.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor. 

[ANAF] [ANAF] [ANAF] [ANAF] [ANAF]
vezi toate știrile