20.02.2015

Parfumuri contrafăcute în valoare de aproximativ 622 000 euro

În data de 19 februarie 2015 inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa au descoperit parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 622 000 euro, urmare controlului efectuat asupra unui container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti . În data de 19 februarie 2015 inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa , actionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea controlului amănunţit a unui container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti . Urmare controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut 20112 bucăţi flacoane parfum şi 1560 seturi parfum şi produse de îngrijire, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor PACO RABANNE, KENZO, VERSACE, CHANEL, HERMES, BARBIE, CHRISTIAN DIOR, NIVEA, HUGO BOSS, GIVENCHY. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ 622 000 euro. Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun

26.01.2015

Ziua Internaţională a Vămii 2015

În fiecare an, în data de 26 ianuarie, administraţiile vamale din cele 179 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Vămilor (OMV) sărbătoresc „Ziua Internaţională a Vămii”. Anul 2015 este dedicat de către OMV promovării gestionării coordonate a frontierelor sub sloganul „Gestionarea coordonată a frontierelor- o abordare participativă pentru toate instituţiile implicate”. Membrii OMV şi partenerii lor au astfel oportunitatea de a-şi îmbunătăţi practicile şi mecanismele de coordonare pe care le-au stabilit şi implementat în cadrul propriilor administraţii şi în relaţia cu alte administraţii vamale şi agenţii guvernamentale, precum şi cu operatorii economici implicaţi în comerţul transfrontalier. Organizaţia Mondială a Vămilor este singura organizaţie interguvernamentală axată exclusiv pe probleme vamale. OMV a luat fiinţă în anul 1952 sub denumirea de Consiliul de Cooperare Vamală şi numără în prezent 179 state membre. România a aderat la Organizaţia Mondială a Vămilor în anul 1969, devenind, datorită poziţiei sale strategice, un important membru al OMV. Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Vămii”, Vicepreşedintele ANAF, care coordonează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Direcţia Generală a Vămilor, dl. Romeo-Florin NICOLAE şi directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, dl. Claudiu ARDELEANU, adresează personalului vamal mulţumiri pentru activitatea depusă şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea sistemului vamal naţional.