17.01.2025
Încălțăminte din piele, reținută de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din India pentru o societate comercială cu sediul în Germania. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 450 perechi încălțăminte din piele, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 225.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.
17.01.2025
Ceasuri smart în valoare de aproximativ 1.500.000 lei, descoperite de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în Ilfov. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut 600 bucăți ceasuri smart, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.500.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
16.01.2025
5.360.400 țigarete în valoare de aproximativ 7.500.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București, împreună cu lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime și din cadrul Gărzii de Coastă, au descoperit ca urmare a unui control fizic efectuat asupra mărfurilor care au făcut obiectul unei operațiuni de tranzit cu destinația Ucraina, 5.360.400 țigarete diverse mărci nedeclarate la intrarea în spațiul UE. Mărfurile au fost descoperite într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina, fiind disimulate în colete care conțineau role cu folie din plastic. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 7.500.000 lei. În cauză se efectuează de către organele abilitate cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă și depunerea de documente nereale la autoritatea vamală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se aplice măsurile legale care se impun.
24.12.2024
Ochelari de soare în valoare de 7.000.000 lei, reținuți de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au reținut bunuri în valoare de aproximativ 7.000.000 lei, susceptibile de a fi contrafăcute și au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București, au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în București. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut 5.000 bucăți ochelari de soare, susceptibili de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 7.000.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
24.12.2024
În data de 19 decembrie 2024 la sediul Laboratorului Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române a avut loc reuniunea de închidere a proiectului “Dezvoltarea capacității de analiză a Laboratorului Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române” - cod 101078863 – CCEI-2021-RO-EQUIP-L.
Obiectivul proiectului, respectiv achiziționarea a 18 echipamente pentru Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române, a fost îndeplinit integral, în urma derulării proiectului 101078863-CCEI-2021-RO-EQUIP-L.
Beneficiarul proiectului a fost Autoritatea Vamală Română, iar finanțarea a fost asigurată de către Uniunea Europeană (UE), reprezentată de Comisia Europeană în calitate de Autoritate de Finanțare pentru Programul CCEI – Instrumentul de sprijin financiar pentru echipamentele de control vamal.
Data începerii proiectului: 1 ianuarie 2023
Data încheierii proiectului: 31 decembrie 2024
Durata proiectului: 24 luni
Valoarea totală a proiectului: 1.047.100 euro din care:
Finanțare nerambursabilă (80%) = 837.680 euro
Co-finanțare AVR (20%) = 209.420 euro
Prin achiziționarea echipamentelor de analiză pentru Laboratorul Vamal Central și, implicit, prin introducerea și utilizarea tehnologiilor moderne, inovative și durabile, la nivelul cerințelor europene, Autoritatea Vamală Română, prin modalitățile de analiză fizico-chimică a numeroase tipuri de mărfuri supuse controlului vamal, va asigura un nivel ridicat de supraveghere și control la frontiera Uniunii Europene.
23.12.2024
Vameșii într-o misiune de suflet
Autoritatea Vamală Română a fost într-o altfel de misiune. O misiune de suflet, de data aceasta organizată pentru copii și seniorii din satul Zimnicele, comuna Năsturelu, județul Teleorman.
Vama Română este alături de cetățeni și se implică în activități caritabile la nivelul comunităților locale, participând prin angajații săi la activități menite să îi sprijine pe cei mai vulnerabili dintre membrii comunității - copiii si bătrânii aflați în medii defavorizate.
Anul acesta, vameșii, la rugămintea lui Moș Crăciun, au reușit să aducă mai multe cadouri constând în alimente, dulciuri, jucării, rechizite și articole de îmbrăcăminte într-o comunitate din județul Teleorman.
Vom continua să fim alături de cetățeni nu numai prin activitatea noastră specifică de facilitare a comerțului licit și de protejare a cetățenilor și frontierelor noastre, ci inclusiv prin implicarea noastră în diverse campanii cu caracter umanitar.
19.12.2024
Bunuri în valoare de 780.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București, au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România.
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 1.960 perechi încălțăminte tip sport, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 780.000 lei.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
18.12.2024
Bunuri în valoare de 700.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut bunuri în valoare de aproximativ 700.000 lei, susceptibile de a fi contrafăcute și descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate în două containere.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în două containere unul sosit din Egipt, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România, iar celălalt sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 1.100 bucăți umbrele, 13.500 bucăți cosmetice și 6.000 colete cu jeleuri, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 700.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
12.12.2024
Bunuri în valoare de aproximativ 3.600.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut aproximativ 2.600 bucăți flacoane de 50 ml conținând apă de toaletă și 56.040 pachete baterii, susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile au o valoare de aproximativ 3.600.000 lei și au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 2.600 bucăți flacoane de 50 ml conținând apă de toaletă și 56.040 pachete baterii, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 3.600.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.
09.12.2024
ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR:
PENTRU A VIZUALIZA LOCAȚIILE DE DESFĂȘURARE A PROBELOR SCRISE ALE CONCURSURILOR DE RECRUTARE CLICK AICI
Pentru înscrierea la concursul de ocupare a funcțiilor publice din cadrul Autorității Vamale Române nu este necesară promovarea concursului național prevăzut de art. 467 alin. (3) lit. a) din Codul Administrativ.
- ERATA ANUNT CONCURS PENTRU FUNCTIILE PUBLICE DE EXECUTIE SI CONDUCERE IN CADRUL AVR-APARAT CENTRAL
- ERATĂ ANUNȚ CONCURS PENTRU DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ BUCUREȘTI
09.12.2024
Anunț referitor la procesul de upgrade și update pentru echipamentele de comunicații și securitate
Având în vedere necesitatea efectuării procesului de upgrade și update pentru echipamentele de comunicații și securitate, în perioada 10-12.12.2024, în intervalul orar 10.00 - 18.00, rețeaua Autorității Vamale Române (nivel central și locații subordonate) și aplicațile specifice din Sistemul Informatic Integrat Vamal ar putea fi afectate în ceea ce privește conectarea și funcționarea optimă, atât pentru operatorii economici cât și pentru personalul vamal.
În cazul puțin probabil de indisponibilitate a rețelei, vor fi luate măsuri urgente de limitare a acestui incovenient.
06.12.2024
Brichete cu gaz în valoare de 1.000.000 lei, reținute de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut 200.000 bucăți brichete cu gaz, susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile au o valoare de aproximativ 1.000.000 lei și au fost descoperite ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit 200.000 bucăți brichete cu gaz, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.000.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.
21.11.2024
Saboți din plastic pentru adulți în valoare de 600.000 lei, reținuți de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut aproximativ 4.000 perechi saboți din plastic pentru adulți, susceptibili de a fi contrafăcuți. Bunurile au o valoare de aproximativ 600.000 lei și a fost descoperită ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în România. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 4.000 perechi saboți din plastic pentru adulți, susceptibili de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 600.000 lei.În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.
20.11.2024
Încălțăminte pentru adulți în valoare de 3.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut aproximativ 8.500 perechi încălțăminte pentru adulți, susceptibile de a fi contrafăcute. Încălțămintea are o valoare totală de aproximativ 3.000.000 lei și a fost descoperită ca urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Georgia, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din Georgia, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 8.500 perechi încălțăminte pentru adulți, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe marci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 3.000.000 lei. În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.